DRAGOMIresti

Istoricul comunităţii parohiale

Oraşul Dragomireşti figurează cam de la anul 1373, cu numele de ,,possesio Nyres”, Mestecănii, nume simplu care pare mai vechi decât numele localităţilor terminate în –falva. Dar prima atestare a posesiunii nobiliare Dragomireşti 1 cu acest nume datează din 1405, urmată de cea din 20 martie 1435, într-o repunere în hotarele moşiei Ieud a lui Balc cu fiii săi Ioan, Sandrin şi Danciu. Trecutul acestei frumoase localităţi de pe Valea Izei, datează de pe vremea cnezatelor şi voievodatelor. Izvoarele scrise şi anchetele de pe teren confirmă că în hotarul Dragomireştiului, amintit în documente cu acest nume abia din 1405, au existat într-adevăr două aşezări, două nuclee foarte vechi cuprinse în cnezatul de vale al Bogdăneştilor, în partea ce i-a revenit lui Bogdan. Referitor la cele două aşezări – nuclee componente ale localităţii Dragomiresti, menţionăm că acestea ar fi: 1. În Josani, menţionată în documente la sfârşitul secolului al XIV-lea, malul râului Iza cu partea satului ce cuprinde Uliţa Ieşului, în apropierea
căreia se găsea şi biserica din lemn, arsă de tătari la începutul secolului al XVIII-lea 2. Subt Obrejă, care, după descrierea toponimelor din hotărnicia pentru Cuhea din 1373. Nu poate fi decât satul Mestecănii (consemnat în documente ca ,,possesio Nyreş”, individualizat pe teren aici, la locul de vărsare a râului Baicu [atunci numit tot râul de la izvoare pâna la vărsare, Valea Călimanului] în Iza. De menţionat că în toponimia actuală a localităţii se păstrează acest toponim „La Mestecănii” pentru un loc situat în imediata apropiere a vetrei satului, peste Baicu, vecin cu Obreja Nyreş fiind, probabil, un loc de refugiu, de adăpost şi ascunzătoare naturală din calea năvălirii popoarelor migratoare.
În privinţa numelui se poate spune că Dragomireştiul este un toponim derivat de la antroponimul românesc de origine slavă Dragomir plus sufixul românesc de origine tracă -eşti. Din punct de vedere geografic, localitatea este situată în estul judeţului Maramureş, în Depresiunea Maramureşului, la 100 km de Municipiul Baia Mare şi se întinde pe cursurile a două râuri care o străbat: Iza, pe o distanţă de 5 km, care la ieşirea din Dragomireşti, spre Bogdan Vodă, primeşte ca afluent, dinspre Tibleş, râul Baicu ce udă hotarul pe o distanţă de 4 km.
Structura demografică pe aceste locuri a fost determinată de condiţiile istorice în care au trăit pe aceste meleaguri alături de români – populaţia majoritară, maghiari, germani, evrei etc. În intervalul 1881 – 1981 populaţia a crescut cu 2084, creştere care se datorează atât sporului natural, cât şi sporului migratoriu, rezultat al dezvoltării social – economice a localităţii. În 2004, populaţia stabilă era de 3572
suflete.
Dintre descoperirile arheologice din Dragomireşti amintim ,,Depozitul de bronz de la Dragomireşti care este de tipul Uriu- Dragomireşti, unele din obiecte fiind specifice metalurgiei comunităţilor Suciu de Sus”: un celt cu gura concavă şi corpul de secţiune rectangulară, un topor de luptă cu disc şi
spini, un topor cu ceafă prelungită în formă de coif cu aripioare la partea inferioară, trei brăţari cu crestături, dintre care una întreagă şi două fragmente, două brăţări decorate cu baza de secţiune rotundă. Dintre aceste obiecte celtul, toporul de luptă cu disc şi spini şi o brăţară cu bară groasă se află la Muzeul Naţional din Budapesta.
Localitatea s-a dezvoltat foarte mult datorită agriculturii, creşterii animalelor şi mineritului din zonă.

Parohia Ortodoxă  ”Adormirea Maicii Domnului” DRAGOMIREŞTI

Parohia Ortodoxă ”Sfinţii Români” DRAGOMIREŞTI

Scroll to Top