Istoricul comunităţii parohiale

Comuna Moisei este amplasată în partea de sud-est a judeţului Maramureş, la o distanţă de 136 km de municipiul Baia Mare. Geografic se găseşte amplasată în unitatea de relief denumită Depresiunea Maramureşului, la poalele Munţilor Rodnei, cu masivul Pietrosul în partea de sud şi Munţii  Maramureşului în nord.
Moiseiul este o comună foarte veche ce a făcut parte din cnezatul de vale a Bogdăneştilor, prima menţiune fiind din anul 1353.
În Moisei au existat încă din secolul al-XVIII-lea două biserici parohiale: biserica de jos a familieinobile Coman şi biserica de sus a familiei nobile Vlonga. Vechile biserici parohiale din Moisei au fost aprinse de tătari în anul1717, împreună cu tot satul. În locul lor, familiile nobile din Moisei şi-au ridicat altele. Pe acestea le-a vizitat epicopul de Muncaci, Manuel Mihail Olsavszky, în anul 1751. Din descrierea sumară păstrată aflăm că amândouă erau de lemn, acoperite cu draniţă şi aveau turn cu două clopote. Ele au fost binecuvântate de episcopul Maramuresului Dositei Teodorovici (1718-1733), iar antimisele au fost sfinţite de episcopul de Muncaci, Ghenadie Bizanczy (1716-1733).
Într-o însemnare, din anul 1774, se afirmă că bisericile parohiale din Moisei erau ridicate din lemn în anii 1720-1721, după invazia tătară. Cele două biserici au fost vizitate în anul 1857 de protopopul de Vişeu, Ioan Mihaly, care le-a aflat în ruină.
Biserica din sus a dispărut spre sfârşitul secolului al XIX-lea, nu înainte de a fi surprinsă într-o valoroasă imagine fotografică. Biserica de jos a fost dăruită, în aceeaşi perioadă, Parohiei Ruscova, unde a dăinuit până în 1954. Lemnele bisericii de jos au fost refolosite la ridicarea unei bisericuţe în cătunul Oblaz, în marginea Ruscovei, unde se păstrează şi astăzi.
Biserica de lemn din Moisei Susani, ctitorită de familia nobilă Vlonga, este cunoscută în principal dintr-o imagine de pe la 1880, publicată de Gabor Várady, la începutul secolului al XX-lea. Imaginea păstrată dezvăluie în primul rând o biserică cu acoperiş unic, caracteristic celor mai vechi biserici de
lemn din Maramureş. În faţa intrării exista un pridvor a cărui structură apare afectată de tasări, ceea ce presupune o discontinuitate structurală cu restul bisericii şi indică o etapă mai nouă în istoria construcţiei. Peste tindă apare un turn puternic, potrivit bazei sale, însă nu foarte ridicat peste coama acoperişului, în stilul vechi cunoscut în zonă.
Biserica din Jos se află în cătunul Oblaz, localitatea Ruscova, judeţul Maramureş, şi are hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”. Biserica a fost ridicată pe locul actual în anul 1954, din lemnele fostei biserici parohiale din Ruscova. În Ruscova, biserica de lemn a fost adusă, la rândul ei, din parohia de jos a Moiseiului. Chiar dacă nu mai respectă formele iniţiale, biserica de lemn din Ruscova -Oblaz păstrează în mare parte materialul original. Se remarcă câteva detalii vechi integrate în noua construcţie, îndeosebi portalul frumos sculptat de la intrare, cu pisania de la 1779. Biserica nu este protejată de Legea Monumentelor Istorice, deşi o merită cu prisosinţă, fiind un important document istoric de secol al XVIII-lea, păstrat în Valea Vişeului.
Momentul ridicării ei în Parohia Moisei Josani este surprins de pisania de pe portal. Textul pisaniei, scris în limba română cu litere chirilice, afirmă că în anul „1779 din mila D[o]mnului acest lucru au plătit corat[or] Ion Hojda Coman”.
Biserica este în prezent acoperită cu tablă, iar pereţii interiori sunt căptuşiţi cu placaj, fapt care îi alterează aspectul iniţial. Din patrimoniul ei mobil fac parte două icoane valoroase: icoana de hram, „Sfântul Nicolae”, pictată pe pânză, şi o icoană a Mântuitorului, care a fost restaurată.