Imaginea ta
Imaginea ta
Istoricul parohiei

Una dintre acela mai vechi și reprezentative localități din Maramureș este fosta reședință voievodală Cuhea, azi comuna Bogdan Vodă. Numele actual a fost dat în amintirea voievodului maramureșean Bogdan Vodă, cel care în anul 1359 a trecut munții și a întemeiat statul medieval Moldova.

Conscripția veniturilor preoților și cântăreților bisericești din Maramureș, din anul 1777, menționează că Parochia Possessionis Konyha Mater, ab antiquo Tempore erecta.

Sf. sec XIII. Istoricul Radu Popa, care a condus o campanie de săpături arheologice între anii 1964 – 1965 la Cuhea, în sectorul numit ”Mănăstire”, a descoperit o biserică de piatră din prima jumătate a secolului XIV, înconjurată de un un cimitir, în care a identificat două etape de înhumare. Mormintele din prima fază a cimitirului demonstrează că satul este mai vechi decât data bisericii de piatră și ”oferă indicația că în acest loc a mai existat o biserică, în jurul căreia s-au practicat îngropările acestei faze.... Dificultățile de cercetare a terenului au împiedicat identificarea și cercetarea acestui ipotetic prim monument feudal din sectorul ”Mănăstire”. Credem că biserica corespunzând fazei mai vechi a cimitirului a fost din lemn și a fost demontată în momentul construirii bisericii de piatră , astfel că pe teren nu au rămas urme consistente ale acestui prim monument.” Având în vedere că biserica de piatră a fost ridicată după 1330, biserica de lemn a putut fi construită la sfârșitul secolului XIII, iar aceasta ar putea fi primul locaș de cult despre care avem dovezi.

1330 – 1340. Familia Bogdăneștilor ridică la Cuhea o impresionantă biserică de piatră, al cărei interior avea pictură. Ca plan de construcție, biserica de dimensiuni mari (lungimea totală de 23m iar lățimea de 11,5m ), era de formă dreptunghiulară cu un turn clopotniță pe latura de apus, cu boltă semicirculară, având trei contraforți la altar.

1353. Satul este pomenit într-o diploma de hotărnicie în 14 mai cu numele de Kohnya. Până în 1968, satul va purta numele de Cuhea, când a fost schimbat în Bogdan Vodă.

1411. În 15 octombrie este pomenită o mănăstire:”unum monasterium Kohnya monostra”, ridicată în gura văii Meleanului, în dreapta râului Iza între Cuhea și Rozavlea, care ar fi putut funcționa în intervalul 1373 – 1471. Din păcate nu avem nici o altă mărturie despre mănăstirea Cuhea.

Începutul sec XVI. Fără să cunoaștem împrejurările, biserica de piatră a fost demolată. Ruinele au fost dezgropate de arheologul Radu Popa în două campanii arheologice din anii 1964-1965.

1516 – 1526. Lângă ruinele bisericii de piatră, se construiește o biserică de lemn de stejar, care va fi cunoscută ca ”mănăstirea Cuhea.” În jurul anului 1670, mănăstirea își încetează activitatea în condiții necunoscute, iar biserica va fi mutată în satul Văleni.

1517. Este pomenit primul preot cu numele Lazarus presbyter de Konhya.

1670. Dacă nu va fi existat o altă biserică în sat după mutarea bisericii mănăstirii în Văleni, în jurul anului 1670, a fost construită o alta ”în mijlocul satului, în prund”. Probabil că vechea locație unde fusese mănăstirea aflată aproape de râul Iza a avut de suferit în timp datorită unor inundații, lucru confirmat de un puhoi de apă din 1898, care a dezgropat câteva ruine și atunci s-a ales un alt loc mai central și mai ferit de apă.

1717. În 2 septembrie, biserica aflată în mijlocul satului a fost aprinsă de tătari.

1718. Se construiește o nouă biserică de lemn probabil tot pe locul vechii biserici. Ea este pomenită în Recensământul din 1747 precum și în vizita canonică a episcopului Mihail Manuel Olșavszky din 1751. Istoricul Atanasie Popa, care a cercetat actuala biserica de lemn în 1931, în numele Comisiei Monumentelor istorice, menționează că:”Deasupra ușii a fost o inscripție, scrisă nu gravată. Scrisoarea s-a sters și cu greu se poate descifra anul 1718.”

1751. Din vizita canonică a episcopului Mihail Manuel Olsavski, de la Muncaci aflăm că biserică se află în stare bună, având un turn de lemn și două clopote. Ea a fost binecuvântată de episcopul Ghenadie Bizanczy al Muncaciului (1716 – 1733) care îi și dăruiește un antimis.

1754. Conscripția veniturilor preoților și cântăreților bisericești din Maramureș, din anul 1777 consemnează că biserica este construită la anul 1754. Potrivit acestei informații, aceasta este actuala biserică de lemn cu hramul Sfântul Nicolae. Același lucru îl susține și arhitectul Alexandru Baboș bazându-se și pe inscripția din jurul tabloului votiv al ctitorului Vasile Samplonțai : „Pentru iertarea păcatelor sale și pentru părinții săi morți – la anul 1754 – nobilul pan Vasili Samplonțai cu doamna sa Ivona și cu șapte fii ai săi a ridicat casa Domnului și a pictat-o.”

Biserica este pictată probabil de un artist ucrainian care nu s-a semnat.

1787. Din acest an se introduce Registrele matricole ale botezaților, cununaților și decedaților.

1807. Se cumpără un clopot de la Budapesta în greutate de 75 kg.

1821. Se construiește casa parohială din lemn, acoperită cu draniță cu 4 încăperi și o culină.

1855. Pe un teren cumpărat de comunitate se ridică școala confesională formată dintr-o sală de clasă și chilia învățătorului.

1860. Din protocolul vizitațiunii canonice din 30 mai, aflăm că biserica era în stare bună, avea 4 clopote, cărți de cult și obiecte bisericești care parte sunt din argint și aurite, parte din aramă aurite.

1916 – 1917. Clopotul cel frumos a fost rechiziționat de armata austro-ungară.

1922 - Biserica veche a fost restaurată în anii 1922, 1951, 1962, 1975, 1992 și 2006.

1925. Cu ajutorul preotului Emil Bran din Dragomirești, senator de Maramureș, s-a construit o clopotniță de lemn unde au fost mutate clopotele.

1930. O parte din credincioșii uniți au trecut la ortodoxie înființând o parohie ortodoxă și construind o biserică de lemn, între anii 1937 – 1940, cu hramul Sfântul Nicolae, peste ruinele bisericii de piatră. Biserica s-a construit cu ajutoare primite de la primăria comunei, precum și veniturile rezultate din vânzarea lemnului dintr-o pădure primită donație de la Mănăstirea Putna. Biserica din lemn de brad a fost construită în stilul bisericilor de început de sec XX, iar interiorul a fost acoperit cu scândură. Două clopote au fost donate în anul 1937 de generalul de brigadă Gabriel Marinescu, subsecretar de stat la Ministerul de Interne, împreună cu un candelabru din bronz și două sfeșnice, iar cel de-al treilea clopot de preotul Pimen Pavel Moldovan din Dragomirești. Biserica nu a fost pictată, iar icoanele de pe iconostas au fost pictate abia în anul 1969.

1948 – 1990. În această perioadă s-a slujit alternativ în cele două biserici de lemn – din toamnă până în primăvară în biserica de lemn din anul 1937 care era mai mare, iar vara în biserica veche sau lângă ea deoarece avea spațiu mai mare în jurul ei.

1970. Se construiește actuala casă parohială din cărămidă.

1990. Sub păstorirea preotului Chindriș Vasile s-a pus problema zidirii unei biserici de zid. Pentru că nu s-a ajuns la un consens cu autoritățile din comună privind amplasarea noii biserici, parohia a hotărât să construiască în apropierea monumentului istoric. Acest lucru a creat multe neplăceri parohiei care nu a primit autorizație de construire. Biserica cu hramul Învierea Domnului s-a ridicat între anii 1990 – 1997.

1997 – 2000. Biserica este pictată în frescă de pictorul Dumitru Bănică din București.

2002. În 18 august biserica a fost sfințită de către Înaltpreasfințitul Părinte Daniel, mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Preasfințitul Părinte Justinian Chira, episcopul Maramureșului și Sătmarului, Preasfințitul Părinte Laurențiu Streza, episcopul Caransebeșului, Preasfințitul Părinte Vasile Fluieraș episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului Feleacului și Clujului și Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.

2007. S-a înființat o parohie nouă în partea de jos a satului în zona numită Ieudișor cuprinzând credincioși din localitățile Bogdan Vodă și Ieud.

2008. În anul 2008 s-a pictat în tehnica mozaic fațada bisericii.

2008 – 2012. Pictura bisericii de lemn este restaurată prin programul de finanțare al Ministerului Culturii de către restauratorii Cornelia și Dinu Săvescu.

Starea patrimonială a parohiei cuprinde azi biserica de zid cu hramul Învierea Domnului, biserica de lemn Sf. Nicolae monument istoric având codul LMI MM-II-m-A-04524, biserica de lemn Sf. Nicolae construită între 1937 – 1940, o casă parohială și trei cimitire.

În patrimoniul bisericii se află 5 cărți de cult din sec XVIII, iar în custodie la muzeul de la mănăstirea Bârsana încă 5 din același secol.

Evoluția demografică a parohiei arată astfel:

Imaginea ta

Încercând să refacem șirul preoților slujitori ai parohiei, ne-am izbit de lipsa documentelor, astfel că ne-a fost imposibil să îi surprindem pe toți slujitorii bisericii.

Din documentele păstrate lista rezultată este următoarea:

1517. Lazarus presbyter de Konhya.

1530. Conscripția din acest an, consemnează un popă, din păcate fără a-i da numele. Oare să fie tot Lazarus ?.

1664 – 1707. popa Grigore.

1699. popa Todor.

1699 – 1707. popa Lupu.

1699 – 1725. popa alias Theodor Bizo.

1707. popa Vasile.

1707 – 1725. popa alias Ionaș Mariș cel bătrân.

1707 – 1725. nobilus popa alias Bufta Dan.

1707 – 1751. Ioan Deac, hirotonit de episcopul Iosif Stoica al Maramureșului (1690 – 1711).

1725 – 1751/69. Mariș Ioan hirotonit de episcopul Gheorghe Bizantie al Muncaciului (1716 – 1733).

? – 1742. popa Gheorghe Mariș.

1749 – 1767. popa Dumitru Mariș hirotonit de mitropolitul Moldovei.

1763. un diacon.

1763 – 1769. Stanca Anania.

1778 – 1815. Deac Nistor.

1786. Pe un Molitfelnic din Poienile Izei apare următoarea însemnare: Acest Molitfelnic l-am scris eu mult greșitul ierodiacon Nicolae ot Cuhnie. Din pacate nu știm la ce mănăstire era.

1816 – 1820. Gregorie Rosca.

1820 –1876. Filip Mihalca (născut în 1794, hirotonit în 1819) +15 sept 1876 (87 ani in matricola).

1876 – 1890. Vasiliu Mihalca.

1891 – 1892. parohia este vacantă, administrată de Alexandru Gyenge preotul din Dragomirești.

1892 – 1899. Mihail Rednic (1852-1899).

1899. administrată de Grigore Balint preotul din Bocicoel.

1900 – 1906. Petru Salca.

1906. parohia este vacantă vacanta, administrată de Emil Bran preotul din Dragomirești.

1906 – 1908. Gavril Dunca.

1908. parohia este vacantă vacantă, administrată de Ioan Borca capelanul din Ieud.

1908 – 1917. Artur Artemie Anderco.

1917 – 1946. Vasile Dunca.

1946 – 1951. Ioan Sălăjan.

1951 – 1969. Mihai Iuga.

1970 – 2016. Chindriș Vasile.

2016 – prezent Vasile Șimon.

2016 – 2019. Iosip Călin preot slujitor.

Preoții care au slujit la Parohia Ortodoxă Sf. Nicolae în perioada 1930 – 1949:

1931. În documente sunt consemnați 3 preoți pe care din păcate nu am reușit să-i identificăm.

1932. Morariu.

1934. Ioanichie Cioroban.

1934 – 1938. Constantin Diaconu.

1938. Gheorghe Gorcea.

1938. Ilie Cojocariu.

1939 – 1940. Ioan Murguleț.

1940 – 1944. biserica este închisă, de autoritățile hortyste, iar preotul expulzat.

1945 – 1946. Ieromonahul Teofan Mătăsaru.

1946. Isidor Vdulski.

1946. ieromonah Calistrat Apostol.

1946 – 1497. Ieromonah Popovici Iroftei.

1947 – 1948. Ieromonah Vichentie Gorceag.

1948 – 1949. protosinghel Calist Belea.

Pr. Mihai Chira protopopul Vișeului

Galerie FOTO