Imaginea ta
Imaginea ta
Istoricul parohiei

Parohia s-a înființat în anul 2007 pentru credincioșii din zona numită Danova și este rezultatul dezvoltării Bisericii pe orizontală pe de o parte, iar pe de altă parte este expresia unei activități misionare în rândul propriilor credincioși.

2007. Se înființează parohia Vișeu de Jos Danova, cu un număr de 400 credincioși prin rearondarea parohiilor Vișeu de Jos I și Vișeu de Jos II. Se amenajează o capelă într-o sală de clasă din școala de pe Danova.

În 25 martie Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului pune piatra de temelie la biserica cu hramul Sfântul mare mucenic Gheorghe pe terenul donat de către Năsui Gheorghe Deje.

2007 – 2009. În acest interval cronologic este construită biserica de cărămidă de către meșterul Tomoiagă Ion Căpșună.

2009. S-a tencuit interiorul, s-a montat o catapeteasma provizorie după care slujbele religioase s-au săvârșit în biserica. Tot acum s-au achiziționat două clopote, unul de 50 kg, iar celălalt de 150 kg.

2011 – 2015. S-a executat lucrarea de pictare a bisericii, în tehnica fresco, de pictorul Dunăre Emil.

Ȋn anul 2015, catapeteasma, provizorie, a fost înlocuită cu una definitivă, realizată de Societatea Mobva-Bis Srl din Bacău, iar icoanele ce o împodobesc au fost pictate tot de pictorul Dunăre Emil.

2016. S-au finalizat lucrările de placare cu piatră a fundației bisericii şi a treptelor, iar în curte s-a pus pavaj.

Biserica a fost târnosită de către Înalt Preasfințitul Părinte Iosif, mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale și Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, în 24 iulie, ocazie cu care biserica a primit și cel de-al doilea hram „Sf Ierarh Martir Antim Ivireanul, mitropolitul Țării Românești.”

2019. Se încep lucrările de construire a unei case parohiale care are încorporată și o sală socială.

2022. Se amenajează o capelă mortuară.

Starea patrimonială a parohiei cuprinde azi Biserica cu hramurile Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, mitropolitul Țării Românești, complexul parohial alcătuit din casă parohială, capelă mortuară și sală socială.

Evoluția demografică a parohiei arată astfel:

Imaginea ta

Preot slujitor:

2007 – prezent Andreica Sergiu Cosmin.

Pr. Mihai Chira protopopul Vișeului

Galerie FOTO