Petrova

Istoricul comunităţii parohiale
Numele de Petrova este pentru prima dată pomenit de documente în anul 1411. Localitatea Petrova este situată pe malul stâng al răului Vişeu, la 100 km distanţă rutieră faţă de Baia Mare, municipiul reşedinţă al Maramureşului, 35 km faţă de Sighetu Marmaţiei, fosta capitală a Maramureşului istoric, şi la 24 km faţă de oraşul Vişeu de Sus. De-a lungul istoriei sale, aşezarea peste care se suprapun astăzi localităţile Petrova, Crasna, Bistra şi Valea Vişeului(parţial), a acumulat un imens capital de prestigiu istoric.
Pe cuprinsul acestui teritoriu au fost descoperite obiecte de bronz deosebit de valoroase de acum 3-4 mii de ani, obiecte romane (săgeată şi medalie
cu inscripţia Via Traiana), dar şi dovezi arheologice medievale de mare importantă pentru ştiinţa istorică.
Conform recensământului efectuat în 2011, populaţia comunei Petrova se ridică la 2.525 de locuitori, majoritatea locuitorilor fiind români (95,6%), iar din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocşi (93,98%).
Petrova Maramureşului este una dintre cele mai importante localităţi din punct de vedere cultural, dând ţării oameni de o valoare inestimabilă, cum ar fi: Nicolae Petrovai, Gheorghe Bilaşcu, Alexandru Filipaşcu, Vasile Filipciuc şi mulţi alţi oameni importanţi.
Dintre aceştia, în mod deosebit, trebuie remarcaţi: Medicul Gheorghe Bilaşcu, care s-a născut în anul 1863. A fost profesor la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca, fiind cel care a introdus medicina dentară în România. A decedat în anul 1926.
Istoricul Alexandru Filipaşcu, care a trăit între anii 1902 – 1952. El a fost primar al oraşului Sighetu Marmaţiei, profesor şi preot român, deţinut politic din vara anului 1952, la Canalul Dunăre – Marea Neagră, unde a decedat. S-a născut în Petrova la data de 20 aprilie 1902.
În această localitate de mare prestigiu cultural, la 18 octombrie 1672, diacul Nicolaus Petrovay consemnează, în grafie latină şi în limba română, prima poezie de dragoste şi Tatăl nostru. 

Principalele activităţi economice din comună sunt: exploatarea şi prelucrarea lemnului, meşteşugăritul, agroturismul, creşterea animalelor, prelucrarea laptelui.

PETROVA

Parohia Ortodoxă „Adormirea Maici Domnului” 

PETROVA-JOSANI

Parohia Ortodoxă „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” 

Scroll to Top