Istoricul comunităţii parohiale

Săcelul este o comună din judeţul Maramureş, aşezată în sud-estul acestuia, în marea unitate de relief cunoscută sub numele de Depresiunea Maramureş. Este prima comună din subunitatea Valea Izei, fiind aşezată nu departe de ”Izvorul Albastru al Izei”, ocupând o suprafaţă de 80 km2. Săcelul se învecinează cu următoarele oraşe, comune şi judeţe: la nord cu oraşul Vişeu de Sus, la nord-est cu comuna Moisei, la vest cu Săliştea de Sus, iar la sud se învecinează cu judeţul Bistriţa Năsăud.
Cu privire la etimologia numelui localităţii Săcel, în lucrarea sa, Românii în secolul IX-XIV pe baza de toponimie şi onomastică, Nicolae Drăgan arată că acesta este de origine latină, derivând din latinescul ”fossatum”, care se traduce sat, sătuc, sătucel-sătcel-săcel.
Prima atestare documentară apare în 2 februarie 1365, într-o diplomă a regelui Ludovic I al Ungariei. Denumirea Săcelului este atestată tot în limba maghiară în secolele XV, XIX şi XX. Astfel, apare sub următoarele denumiri: în anul 1453-Zachol 1468–Szatszal, 1495–Zachyalt, 1828-szatsal, 1851-Szacsol, 1913–Izaszacsal. Se observă că de-a lungul istoriei, de când începe să fie amintit în diferite împrejurări, Săcelul apare denumit în limba maghiară. Aceasta deoarece regatul maghiar a maghiarizat în mod forţat majoritatea satelor sau familiilor româneşti din aceste ţinuturi.
În Săcel bisericile din timpuri îndepărtate erau ridicate numai din lemn, astfel că încă înainte de 1717 aici erau două asemenea biserici, cărora în acest an le-au dat foc tătarii, în trecerea lor prin Săcel spre Borşa. După trecerea tătarilor s-a ridicat o altă biserică în anul 1728, dar şi aceasta a ars odata cu mai multe gospodarii in urma unui incendiu pornit de la o casa din apropiere.
Tot în prima perioadă a sec .al XVIII-lea a existat în Săcel şi o mănăstire, a cărei biserică a fost dusă la Sighet între anii 1746-1754 şi a servit pentru românii din acest oraş până în 1808. În anul 1909 a fost terminată prima biserică din piatră, construită de credincioşii greco-catolici, iar între anii 1931-1934 a fost ridicată o a doua biserică din piatră de către credincioşii ortodocşi din comună.
Primele date cu numărul populaţiei din Sacel au apărut în anul 1771, când avea 393 locuitori, toti greco-catolici4. În anul 1815 comunitatea avea un număr de 1162 locuitori, ajungând la sfârşitul sec. al XIX-lea la 2623 de locuitori, iar la recensământul din anul 2011 să numere 3403 persoane.
Pe teritoriul localităţii s-a descoperit în anul 1968 un topor de luptă din epoca bronzului.
Localitatea s-a dezvoltat foarte mult datorită agriculturii, creşterii animalelor şi minieritului din zonă.