Istoricul comunităţii parohiale

Săliştea de Sus este aşezată în S-E Depresiunii Maramureşului pe culoarul Iza, la poalele Munţilor Tibleşului şi Rodnei, cu Vârful Pietrosul (2303 m), între coordonatele geografice 24-25 grade longitudine estică şi 47-48 grade latitudine nordică. Localitatea se află la o altitudine de 500-600 m faţă de
nivelul mării. Clima este potrivită temperat – continentală cu o temperatură medie anuală de 7,7 grade Celsius şi cu temperaturi extreme de -31grade şi +35 grade.
Cuvântul Sălişte provine din terminologia slavă si înseamnă vatră. Etimologia localităţii trebuie căutată în apelativul sălişte, denumire dată în Evul mediu locului pe care fusese sau pe care era aşezat un sat.
În documente, localitatea este amintită pentru prima dată în anul 1365, într-o diplomă dată de regele Ungariei, Ludovic I, sub forma de Keethzeleste, ceea ce înseamnă că se ştia de două localităţi ce purtau numele de Sălişte (probabil că existau două comunităţi, de-o parte şi de alta a Izei, care mai
târziu s-au contopit într-una singură). Prin această diplomă regele dăruia voievodului Balc, fiul lui Sas, moşia de la Cuhea cu satele Ieud, Bocicoiel, cele două Vişeauă, Moisei, Borşa şi cele două Sălişti, care toate fuseseră înainte ale voievodului Bogdan şi a fiilor săi .
Evident aceste localităţi au existat cu mult înainte de această dată, fiind locuite de strămoşii românilor geto-daci din cele mai vechi timpuri. Prezenţa comunităţilor dacice este confirmată de descoperirile arheologice, cu obiecte din epoca bronzului (2500-1200 i.e.n.). De asemenea îmbrăcămintea (cămaşa deschisă la piept, gatii, suman, cioareci, curea lată şi opinci), locuinţele îngropate de jumătate în pământ şi acoperite cu şindrilă, ocupaţia (vânatul, păstoritul, confecţionarea hainelor în casă), toate dovedesc că Săliştea a fost locuită de dacii liberi.
Maramureşenii au participat cu multă vitejie la expediţiile militare conduse de voievodul transilvănean Iancu de Hunedoara şi de fiul său Matei Corvin, regele Ungariei. Printre cei răsplătiţi pentru credinţă şi vitejie îi găsim şi pe săliştenii Grad şi Vlad. Dintre maramureşeni şi-a recrutat Matei Corvin faimoasa Armată Neagră, în amintirea căreia în mai multe sate maramureşene, printre care şi Săliştea, sătenii poartă sumane negre. Întrucât vatra localităţii era axată pe zona Bâleni, aici s-a ridicat prima biserică, ca lăcaş de închinare a săliştenilor. Ea a fost incendiată în 1717, odată cu retragerea tătarilor. Cea de a doua biserică s-a construit în 1650 şi este cunoscută ca fiind a Nistoreştilor, deoarece ctitorul a fost un anume Nistor.
Lemnul din care s-a construit provine din locul numit Gruiul Rusului. Se spune că biserica a fost salvată de focul pus de tătari de către o femeie ce a stat în apropiere, ascunsă într-un tufiş. Cele două biserici sunt monumente istorice. Sunt construite din lemn, în stil maramureşean Conform recensământului efectuat în anul 2011, populaţia oraşului Săliştea de Sus se ridică la 4.893 de locuitori, în scădere faţă de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 5.196 de locuitori .
O mare personalitate din Sălistea de Sus a fost avocatul dr. Găvrilă Iuga. A făcut parte din delegaţia României ce a participat la tratatele de pace de la Paris, în calitate de expert în problema graniţelor cu Ungaria, Cehoslovacia şi Polonia. Găvrilă Iuga a realizat multiple hărţi, memorii şi documente,
prin care a dovedit caracterul românesc al Maramureşului întreg, ceea ce constituia o îndreptăţire incontestabilă a României de a-l cere. Din cauza schimbării Guvernului, Găvrilă Iuga nu a mai participat, la trasarea granitelor, fiind înlocuit, iar înlocuitorul său nu avea date si hărţi ca şi Gavrilă Iuga,
pierzându-se astfel 2/3 din Maramureş. După 1920 îndeplineşte funcţii importante în judeţ, printre care şi cea de prefect al Maramureşului. Va fi ales pentru o legislatură şi în Parlamentul României